Suche

RORomână – Căsătorie

Căsătoria este o uniune legală, încheiată între două persoane. Pentru a fi recunoscută de lege, căsătoria trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Unii se căsătoresc din dragoste, alţii din motive practice sau materiale, de exemplu pentru anumite avantaje financiare, sau o putere mai dominantă, o anumită poziţie în societate, sau pentru a face copii. O căsătorie poate fi aranjată forţat, sau se poate încheia la dorinţa celor doi soţi.

Soţii îşi asumă prin căsătorie anumite obligaţii.

241 huwelijk hetero

Căsătoria forţată

Căsătoria forţată e acea căsătorie, în care părinţii sau alţi membri de familie aleg persoana cu care urmează să se căsătorească copilul sau ruda acestora. Această căsătorie forţată se poate aranja atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

În multe cazuri, tinerii pot decide singuri dacă vor sau nu să se căsătorească, dar regula nu e obligatorie. Conform legii, în Europa nu poate fi nimeni obligat să se căsătorească împotriva voinţei sale. Căsătoriile forţate sunt interzise de lege. Orice persoană are dreptul să-şi aleagă singură partenerul. Dacă nu vreţi să vă căsătoriţi cu o anumită persoană, care v-a fost dinainte aleasă, vorbiţi cu cineva în care puteţi avea încredere, sau cereţi ajutorul unui specialist.

Căsătoria mixtă sau migraţia prin căsătorie

Printr-o căsătorie mixtă se înţelege căsătoria dintre două persoane provenite din diferite spaţii culturale, etice sau religioase.

Migraţia prin căsătorie este o cale prin care unul din parteneri se stabileşte în ţara în care locuieşte celălalt partener.

În numeroase ţări europene se pot căsători şi persoanele aflate într-o relaţie homosexuală (de acelaşi sex).

Same sex marriage
ENEnglish – Marriage

A marriage is the official union of two people. To be recognized by the law, a marriage has to meet certain conditions.

Some people marry for love. Others marry for practical or material reasons, such as financial advantage, power, status, or to have children. Marriages can be arranged, or happen because the couple chooses to marry.

Marriage involves a commitment from both partners.

241 huwelijk hetero

Arranged marriage

In an arranged marriage, the parents or other family members choose the person their child or younger relative will marry. Both men and women can be married in this way.

Often the young people can decide if they want to get married or not, but this is not always the case. According to the law in Europe, you cannot be married to someone you do not want to marry. Forced marriage is forbidden by law. Everyone has the right to choose their partner for themselves.. If you do not want to marry the partner who has been chosen for you, talk about it to someone you can trust, or ask for professional help.

Mixed marriage and marriage migration

A mixed marriage is a marriage between two people with different cultural, ethnic or religious backgrounds.

Marriage migration means that one of the partners moves to the country where the other partner is living.

In many European countries, people in a homosexualrelationship (same sex) can also get married.

Same sex marriage